Mediul de afaceri din România din perspectiva investitorilor străini

Principalele obstacole la adresa mediului de afaceri din România (Sursa: Forumul Economic Mondial, Raportul Global al Competitivităţii 2009-2010)

După cum afirmă oficiali ai unor importante companii străine cu activitate în România, principalele obstacole în calea investitorilor străini din România sunt mentalităţile învechite, incoerenţa legislativă, lipsa de transparenţă. Avem, totuși, și un avantaj: calitatea şi profesionalismul angajaţilor români.

"Unul dintre obstacolele pentru investiţii este lipsa de transparenţă şi de reguli cu privire la impozite, ca şi mentalitatea", remarca cu ceva timp în urmă Jacques Kemp, membru al comitetului de conducere al ING Barings – Amsterdam.

La rândul său, Jean Pierre Taillardat (preşedinte al Consiliului Investitorilor Străini), spunea că incoerenţa legislativă face ca întocmirea unui plan de afaceri pe o perioadă de câţiva ani să fie foarte dificilă. El a indicat, între calităţile oferite de mediul de afaceri din România, calitatea oamenilor.

Referitor la zona politicii fiscale şi bugetare, România are un dezavantaj competitiv privind eficienţa cheltuielilor publice, povara reglementărilor administrative şi mărimea şi efectele fiscalităţii, dar intensitatea acestui dezavantaj este în limite normale. Dacă reglementările fiscale rămân principalul obstacol la adresa mediului de afaceri din România, foarte aproape se situează aspecte calitative ale actului de guvernare şi anume instabilitatea politicilor publice, birocraţia şi corupţia. Apar de asemenea alte dezavantaje competitive deja evidenţiate precum accesul la finanţare, infrastructura inadecvată, forţa de muncă inadecvat educată şi reglementările care limitează flexibilitatea forţei de muncă (www.consultingreview.ro).

O altă constatare la care au ajuns oamenii de afaceri străini (și vizibilă de orice român, dacă avem în vedere numai scandalurile televizate din pragul alegerilor din 2009) este că "în anii premergători alegerilor, imaginea României nu este foarte bună", (Marc Fornacciari, vicepreşedintele pentru Europa al grupului francez Suez Lyonnaise des Eaux).

Cu ceva timp în urmă (însă afirmaţia este la fel de valabilă şi în 2010), Ziad Alahdad (Banca Mondială) afirma că: "Este nevoie de macrostabilizare economică şi de reformă. Investitorii caută stabilitate".

Rodrik (2009) crede că trebuie să predomine soluţiile non-ortodoxe (heterodoxe), şi pune la loc de cinste între acestea relansarea politicii industriale. De altfel şi Uniunea Europeană, prin Strategia Europa 2020, lansată în martie 2010, continuatoarea Strategiei Lisabona, evidenţiază rolul politicii industriale. Aceasta nu înseamnă însă neaparăt că guvernul trebuie să aleagă industrii câştigătoare (campioane), şi să investească în ele. Rolul guvernului este cu precădere acela de facilitator.