Home | CEDO | Conventia Europeana a Drepturilor Omului | Conventia Europeana a Drepturilor Omului, actualizata

Conventia Europeana a Drepturilor Omului, actualizata

Font size: Decrease font Enlarge font
image

Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare la 3 septembrie 1953. Ediţia de faţă, actualizata de Avocat Eduard Dragomir, reproduce textul Convenţiei astfel cum a fost amendat prin Protocolul nr. 11, intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998, ţinând cont, în acelaşi timp de noile protocoale nr. 14 şi 14 bis, acesta din urmă, intrat în vigoare începând cu 1 octombrie 2009. România a ratificat Convenţia şi Protocoalele sale adiţionale prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994; Protocolul nr. 11 a fost ratificat prin Legea nr. 79 din 6 iulie 1995, publicată în M. Of., Partea I, nr. 147 din 13 iulie 1995. Protocolul nr. 14 bis a fost semnat de ţara noastră la data de 17 septembrie 2009.

CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Cuprins

Articolul 1 . Obligaţia de a respecta drepturile omului

Titlul I: Drepturi şi libertăţi
Articolul 2. Dreptul la viaţă
Articolul 3. Interzicerea torturii
Articolul 4. Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate
Articolul 5. Dreptul la libertate şi la siguranţă
Articolul 6. Dreptul la un proces echitabil
Articolul 7. Nici o pedeapsă fără lege
Articolul 8. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
Articolul 9. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
Articolul 10. Libertatea de exprimare
Articolul 11. Libertatea de întrunire şi de asociere
Articolul 12. Dreptul la căsătorie
Articolul 13. Dreptul la un recurs efectiv
Articolul 14. Interzicerea discriminării
Articolul 15. Derogarea în caz de stare de urgenţă
Articolul 16. Restricţii ale activităţii politice a străinilor
Articolul 17. Interzicerea abuzului de drept
Articolul 18. Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor

Titlul II. Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Articolul 19. Înfiinţarea Curţii
Articolul 20. Numărul judecătorilor
Articolul 21. Condiţii de exercitare a funcţiilor
Articolul 22. Alegerea judecătorilor
Articolul 23. Durata mandatului
Articolul 24. Revocarea
Articolul 25. Grefa şi secretarii juridici
Articolul 25. Grefa, secretarii juridici şi raportorii (cf. Protocolului nr. 14 bis)
Articolul 26. Adunarea plenară a Curţii
Articolul 27. Comitete, Camere şi Marea Cameră
Articolul 27. Completele de judecători unici, comitete, Camere şi Marea Cameră (cf. Protocolului nr. 14 bis)
Articolul 28. Declaraţii de inadmisibilitate ale comitetelor
Articolul 28. Competenţa judecătorilor unici şi a comitetelor (cf. Protocolului nr. 14 bis)
Articolul 29. Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi fondului
Articolul 30. Desesizarea în favoarea Marii Camere
Articolul 31. Atribuţiile Marii Camere
Articolul 32. Competenţa Curţii
Articolul 33. Cauze interstatale
Articolul 34. Cereri individuale
Articolul 35. Condiţiile de admisibilitate
Articolul 36. Terţa intervenţie
Articolul 37. Scoaterea de pe rol
Articolul 38. Examinarea contradictorie a cauzei şi procedura de rezolvare prin bună înţelegere
Articolul 39. Rezolvarea prin bună înţelegere
Articolul 40. Audierea publică  şi accesul la documente
Articolul 41. Reparaţie echitabilă
Articolul 42. Hotărârile Camerelor
Articolul 43. Retrimiterea în faţa Marii Camere
Articolul 44. Hotărâri definitive
Articolul 45. Motivarea  hotărârilor şi deciziilor
Articolul 46. Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor
Articolul 47. Avize consultative
Articolul 48. Competenţa consultativă a Curţii
Articolul 49. Motivarea avizelor consultative
Articolul 50. Cheltuieli de funcţionare a Curţii
Articolul 51. Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor

Titlul III. Dispoziţii diverse
Articolul 52. Anchetele Secretarului General
Articolul 53. Apărarea drepturilor omului recunoscute
Articolul 54. Competenţele Comitetului Miniştrilor
Articolul 55. Renunţarea la alte moduri de reglementare a diferendelor
Articolul 56. Aplicarea teritorială
Articolul  57. Rezerve
Articolul 58. Denunţarea
Articolul 59. Semnarea şi ratificarea

 

 Documentul prezentat este un exatras din cartea:

CEDO_png_nomina_mic_688921056.png

 button2_671952848.jpg

CONVENŢIA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Roma, 4 noiembrie 1950

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,
Luând în considerare Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948;
Considerând că această declaraţie urmăreşte să asigure recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă;
Considerând că scopul Consiliului Europei este acela de a realiza o uniune mai strânsă între membrii săi şi că unul dintre mijloacele pentru a atinge acest scop este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
Reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie comună şi un respect comun al drepturilor omului din care acestea decurg;
Hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a drepturilor, să ia primele măsuri menite să asigure garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală,
Au convenit asupra celor ce urmează :

Articolul 1 . Obligaţia de a respecta drepturile omului
Înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al prezentei convenţii.

TITLUL I
DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI

Articolul 2 . Dreptul la viaţă
1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal în cazul în care infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.
2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:
a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale ;
b. pentru a efectua o arestare legală sau pentru a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute ;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.

Articolul 3 . Interzicerea torturii
Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Articolul 4 . Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate
1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.
2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.
3. Nu se consideră „muncă forţată sau obligatorie” în sensul prezentului articol:
a. orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de articolul 5 din prezenta convenţie sau în timpul în care se află în libertate condiţionată;
b. orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;
c. orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii ;
d. orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civice normale.

Articolul 5 . Dreptul la libertate şi la siguranţă
1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunţată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în scopul aducerii sale în faţa autorităţii competente;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în termenul cel mai scurt şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
5. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii.

Articolul 6 . Dreptul la un proces echitabil
1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.
2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse împotriva sa ;
b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer ;
d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării ;
e. să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

Documentul prezentat este un exatras din cartea:

CEDO_png_nomina_mic_688921056.png

 button2_671952848.jpg

Articolul 7 . Nici o pedeapsă fără lege
1. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.
2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care, în momentul săvârşirii sale, era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

Articolul 8 . Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie
1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirii faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 9 . Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau în colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

Articolul 10 . Libertatea de exprimare
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Articolul 11 . Libertatea de întrunire şi de asociere
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protejarea sănătăţii sau a moralei ori pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de stat.

Articolul 12. Dreptul la căsătorie
Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.

Articolul 13. Dreptul la un recurs efectiv
Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

Articolul 14 . Interzicerea discriminării
Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Articolul 15. Derogarea în caz de stare de urgenţă
1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta convenţie, în măsura strictă în care situaţia o cere şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.
2. Dispoziţia precedentă nu îngăduie nici o derogare de la articolul 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la art. 3, art. 4 par. 1 şi art. 7.
3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare îl informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei cu privire la măsurile luate şi la motivele care le-au determinat. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi de la care dispoziţiile convenţiei devin din nou aplicabile.

Articolul 16. Restricţii ale activităţii politice a străinilor
Nici o dispoziţie a art. 10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicând înaltelor părţi contractante să impună restrângeri activităţii politice a străinilor.

Articolul 17. Interzicerea abuzului de drept
Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un Stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmăreşte distrugerea drepturilor sau a libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi şi libertăţi decât acelea prevăzute de această convenţie.

Articolul 18. Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor
Restricţiile care, potrivit prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

TITLUL II
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 19. Înfiinţarea Curţii
Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru înaltele părţi contractante din prezenta convenţie şi din protocoalele sale, se înfiinţează o Curte europeană a Drepturilor Omului, numită în continuare „Curtea”. Aceasta va funcţiona permanent.

Articolul 20 . Numărul judecătorilor
Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al înaltelor părţi contractante.

Articolul 21 . Condiţii de exercitare a funcţiilor
1. Judecătorii trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputaţie morală şi să întrunească condiţiile cerute pentru exercitarea unor înalte funcţiuni judiciare sau să fie jurişti având o competenţă recunoscută.
2. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlu individual.
3. În cursul mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nici o activitate incompatibilă cu cerinţele de independenţă, de imparţialitate sau de disponibilitate impuse de o activitate cu caracter permanent; orice problemă ridicată în aplicarea acestui paragraf este rezolvată de către Curte.

Articolul 22 . Alegerea judecătorilor
1. Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei înalte părţi contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă de trei candidaţi prezentaţi de înalta parte contractantă.
2. Aceeaşi procedură este urmată pentru a completa Curtea în cazul aderării de noi înalte părţi contractante şi pentru a se ocupa locurile devenite vacante.

Articolul 23 . Durata mandatului
1. Judecătorii sunt aleşi pentru o durată de 6 ani. Ei pot fi realeşi. Totuşi, mandatele unei jumătăţi din numărul judecătorilor desemnaţi la prima alegere se vor încheia la împlinirea a 3 ani.
2. Judecătorii al căror mandat se va încheia la împlinirea perioadei iniţiale de 3 ani sunt desemnaţi prin tragere la sorţi, efectuată de către secretarul general al Consiliului Europei, imediat după alegerea lor .
3. Pentru a asigura, în măsura posibilului, reînnoirea mandatelor unei jumătăţi din numărul judecătorilor la fiecare trei ani, Adunarea Parlamentară poate, înainte de a proceda la orice alegere ulterioară, să decidă ca unul sau mai multe mandate ale judecătorilor ce urmează să fie aleşi să aibă o altă durată decât cea de 6 ani, fără ca totuşi ea să poată depăşi 9 ani sau să fie mai mică de 3 ani.
4. În cazul în care trebuie atribuite mai multe mandate şi Adunarea Parlamentară aplică paragraful precedent, repartizarea mandatelor se face prin tragere la sorţi, efectuată de către secretarul general al Consiliului Europei, imediat după alegere.
5. Judecătorul ales în locul unui judecător al cărui mandat nu a expirat va duce la sfârşit mandatul predecesorului său.
6. Mandatul judecătorilor se încheie atunci când ei împlinesc vârsta de 70 de ani.
7. Judecătorii rămân în funcţie până la înlocuirea lor. Ei continuă totuşi să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi.

 

Documentul prezentat este un exatras din cartea:

CEDO_png_nomina_mic_688921056.png

 button2_671952848.jpg

 

Articolul 24. Revocarea
Un judecător nu poate fi înlăturat din funcţiile sale decât dacă ceilalţi judecători decid, cu majoritate de două treimi, că el a încetat să răspundă condiţiilor necesare .

Articolul 25. Grefa şi secretarii juridici
Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organisme sunt stabilite prin regulamentul Curţii. Ea este asistată de secretari juridici .

După 1 octombrie 2009, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 14 Bis, articolului 25 din Convenţie se citeşte după cum urmează:
Articolul 25. Grefa, secretarii juridici şi raportorii
1. Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organisme sunt stabilite prin regulamentul Curţii. Ea este asistată de secretari juridici
2. Atunci când aceasta deliberează în complet format dintr-un judecător unic, Curtea este asistată de raportori care îşi exercită funcţiile sub autoritatea preşedintelui Curţii. Aceştia fac parte din grefa Curţii.


Articolul 26. Adunarea plenară a Curţii
Curtea reunită în Adunare plenară :
a) alege, pentru o durată de trei ani, Preşedintele său şi unul  sau doi vice-preşedinţi; ei pot fi realeşi;
b) constituie Camere pentru o perioadă determinată;
c) alege Preşedinţii Camerelor Curţii, care pot fi realeşi;
d) adoptă regulamentul Curţii, şi
e) alege grefierul şi unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi.

Articolul 27 . Comitete, Camere şi Marea Cameră
1. Pentru examinarea cauzelor aduse înaintea sa, Curtea se constituie în comitete de trei judecători, în Camere de şapte judecători şi într-o Mare Cameră de şaptesprezece judecători. Camerele Curţii constituie comitetele pentru o perioadă determinată.
2. Judecătorul ales în numele unui stat parte la litigiu este membru de drept al Camerei şi al Marii Camere; în cazul absenţei acestui judecător, sau atunci când el nu-şi poate desfăşura activitatea, acest stat parte desemnează o persoană care să activeze în calitate de judecător.
3. Fac de asemenea parte din Marea Cameră Preşedintele Curţii, vicepreşedinţii, preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi conform regulamentului Curţii. Când cauza este deferită Marii Camere în virtutea articolului 43, nici un judecător al Camerei care a emis hotărârea nu poate face parte din aceasta, cu excepţia Preşedintelui Camerei şi a judecătorului ales în numele statului parte interesat.

După 1 octombrie 2009, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 14 bis, articolului 27 din Convenţie se citeşte după cum urmează:
Articolul 27. Completele de judecători unici, comitete, Camere şi Marea Cameră
1. Pentru examinarea cauzelor deduse judecăţii Curţii, aceasta se constituie din complete formate din judecător unic, comitete de 3 judecători, Camere de 7 judecători şi Marea Cameră, formată din 17 judecători. Camerele Curţii constituie comitetele pentru o perioadă determinată.
2. Judecătorul unic nu va examina nicio cerere introdusă împotriva înaltei Părţi contractante în numele căreia a fost ales.
3. Judecătorul ales în numele unui stat parte la litigiu este membru de drept al Camerei şi al Marii Camere; în cazul absenţei acestui judecător, sau atunci când el nu-şi poate desfăşura activitatea, acest stat parte desemnează o persoană care să activeze în calitate de judecător.
3. Fac de asemenea parte din Marea Cameră Preşedintele Curţii, vicepreşedinţii, preşedinţii Camerelor şi alţi judecători desemnaţi conform regulamentului Curţii. Când cauza este deferită Marii Camere în virtutea articolului 43, nici un judecător al Camerei care a emis hotărârea nu poate face parte din aceasta, cu excepţia Preşedintelui Camerei şi a judecătorului ales în numele statului parte interesat.

Articolul 28. Declaraţii de inadmisibilitate ale comitetelor
Un  comitet poate, prin vot unanim, să declare inadmisibilă sau să radieze de pe rol o cerere individuală introdusă în virtutea articolului 34 când o astfel de decizie poate fi luată fără examinare complementară. Decizia este definitivă .

După 1 octombrie 2009, data intrării în vigoare a Protocolului nr. 14 bis, articolului 28 din Convenţie se citeşte după cum urmează:
Articolul 28. Competenţa judecătorilor unici şi a comitetelor
1. Judecătorul unic poate declara inadmisibilă o cauză, în temeiul art. 34, sau poate decide radierea ei de pe rol atunci când o asemenea decizie poate fi luată fără o examinare suplimentară.
2. Decizia este definitivă.
3. Dacă judecătorul unic nu declară inadmisibilă o cauză sau nu o radiază de pe rol, acesta o va transmite unui comitet sau unei Camere pentru o examinare suplimentară.
4. Un comitet sesizat cu o cerere individuală formulată în temeiul art. 34 poate, cu unanimitate de voturi:
a) să o declare ca fiind inadmisibilă sau să o radieze de pe rol, atunci când o asemenea decizie poate fi luată fără o examinare suplimentară; sau
b) să o declare ca admisibilă şi să pronunţe în acelaşi timp o hotărâre pe fond, atunci când problema referitoare la interpretarea sau aplicarea Convenţiei ori a protocoalelor sale, care este la originea cauzei, face obiectul unei jurisprudenţe constante a Curţii.
5. Deciziile şi hotărârile prevăzute la par. 4 sunt definitive.
6. Dacă judecătorul ales în numele înaltei Părţi contractante, parte în cauză, nu este membru al comitetului, acesta din urmă poate, în orice fază a procedurii, să îl invite să participe în locul unuia dintre membri, ţinând seama de toţi factorii pertinenţi, inclusiv dacă partea a contestat aplicarea procedurii prevăzute la par. 4b.

Articolul 29 . Decizii ale Camerelor asupra admisibilităţii şi fondului
1. Dacă nici o decizie nu a fost luată în virtutea articolului 28, o Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi fondului cererilor individuale introduse în virtutea articolului 34.
2. O Cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi fondului cererilor statale introduse în virtutea articolului 33.
3. În afara deciziei contrare a Curţii în cazuri excepţionale, decizia asupra admisibilităţii este luată în mod separat.

Articolul 30. Desesizarea în favoarea Marii Camere
În situaţia în care cauza adusă înaintea unei Camere ridică o problemă gravă privitoare la interpretarea Convenţiei sau a protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei probleme poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre emisă anterior de Curte, Camera poate, atât timp cât ea nu a emis hotărârea sa, să se desesizeze în favoarea Marii Camere, în afara cazului în care una din părţi nu se opune la aceasta.

Articolul 31 . Atribuţiile Marii Camere
Marea Cameră
a) se pronunţă asupra cererilor introduse în virtutea articolului 33 sau a articolului 34 atunci când cauza i-a fost deferită de Cameră în virtutea articolului 30 sau când cauza i-a fost deferită în virtutea articolului 43; şi
b) examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea articolului 47.

Articolul  32 . Competenţa Curţii
1. Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea Convenţiei şi a protocoalelor sale care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute de articolele 33, 34 şi 47.
2. În caz de contestare a competenţei, Curtea hotărăşte.

Articolul 33. Cauze interstatale
Orice Înaltă Parte contractantă poate sesiza Curtea de orice încălcare a dispoziţiilor Convenţiei şi protocoalelor sale pe care o socoteşte imputabilă unei alte Înalte Părţi contractante .

Articolul 34. Cereri individuale
Curtea poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de particulari care se pretind victimă a unei încălcări, de către una din Înaltele Părţi contractante, a drepturilor recunoscute în Convenţie sau protocoalele sale. Înaltele Părţi contractante se angajează să nu împiedice prin  nici o măsură exerciţiul eficace al acestui drept .

Articolul 35. Condiţiile de admisibilitate
1. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum este stabilit conform principiilor de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de şase luni, începând cu data deciziei interne definitive.
2. Curtea nu reţine nici o cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34, dacă
a) ea este anonimă; sau
b) ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare, şi dacă ea nu conţine fapte noi.
3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în aplicarea articolului 34, atunci când ea consideră cererea incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau ale protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau abuzivă .
4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.

Articolul 36 . Terţa intervenţie
1. În orice cauză aflată în faţa unei Camere sau a Marii Camere, o Înaltă Parte contractantă al cărei cetăţean este reclamantul are dreptul de a prezenta observaţii scrise şi de a lua parte la audieri.
2. În interesul bunei administrări a justiţiei, Preşedintele Curţii poate invita orice Înaltă Parte contractantă care nu este parte în instanţă sau orice persoană interesată, alta decât reclamantul, să prezinte observaţii scrise sau să ia parte la audieri.

Articolul 37. Scoaterea de pe rol
1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se tragă concluzia că:
a) solicitantul nu doreşte să o mai menţină; sau
b) litigiul a fost rezolvat; sau
c) pentru orice alt motiv constatat de Curte care nu mai justifică continuarea examinării cererii.
Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenţie şi Protocoalele sale o cere.
2. Curtea poate hotărî repunerea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că împrejurările o justifică.

Articolul 38 . Examinarea contradictorie a cauzei şi procedura de rezolvare prin bună înţelegere
1. În cazul în care Curtea declară o cerere admisibilă, ea
a) continuă examinarea contradictorie a cauzei împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, procedează la o anchetă pentru a cărei conducere eficientă statele interesate vor furniza toate facilităţile necesare;
b) se pune la dispoziţia celor interesaţi în vederea ajungerii la rezolvarea prin bună înţelegere a cauzei, care să se inspire din respectarea drepturilor omului astfel cum le recunoaşte Convenţia şi protocoalele sale.
2. Procedura descrisă la paragraful 1 litera b) este confidenţială.

Articolul 39 . Rezolvarea prin bună înţelegere
În cazul rezolvării prin bună înţelegere, Curtea scoate cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la o scurtă expunere a faptelor şi a soluţiei adoptate.

Articolul 40. Audierea publică  şi accesul la documente
1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, motivată de circumstanţe excepţionale.
2. Documentele depuse la grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care Preşedintele Curţii nu decide altfel.

Articolul 41. Reparaţie echitabilă
Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei  sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi contractante nu permite decât o înlăturare  incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.

Articolul 42. Hotărârile Camerelor
Hotărârile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor articolului 44, paragraful 2.

Articolul 43. Retrimiterea în faţa Marii Camere
1. Într-un termen de trei luni de la data hotărârii unei Camere, orice parte a cauzei poate, în cazuri excepţionale, să ceară retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere.
2. Un colegiu de cinci judecători al Marii Camere acceptă cererea în cazul în care cauza ridică o problemă gravă relativă la interpretarea sau la aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general.
3. Dacă colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei printr-o hotărâre.

Articolul 44. Hotărâri definitive
1. Hotărârea Marii Camere este definitivă.
2. Hotărârea unei Camere devine definitivă
a) atunci când părţile declară că ele nu vor cere retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere; sau
b) trei luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută; sau
c) atunci când colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată în aplicarea articolului 43.
3. Hotărârea definitivă este publicată.

Articolul 45. Motivarea  hotărârilor şi deciziilor
1. Hotărârile, precum şi deciziile care declară cererile admisibile sau inadmisibile,  sunt motivate.
2. Dacă hotărârea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător va avea dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale individuale.

Articolul 46 . Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor
1. Înaltele Părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile la care ele sunt părţi.
2. Hotărârea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează punerea ei în executare.

Articolul 47. Avize consultative
1. Curtea poate, la cererea Comitetului Miniştrilor, să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea Convenţiei şi a protocoalelor sale.
2. Aceste avize nu se pot referi la probleme legate de conţinutul sau de întinderea drepturilor şi libertăţilor definite în Titlul I al Convenţiei şi în protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea sau Comitetul Miniştrilor ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut de Convenţie.
3. Decizia Comitetului  Miniştrilor de a cere un aviz Curţii este luată prin votul cu majoritate al reprezentanţilor care au dreptul de a face parte din Comitet.

Articolul 48. Competenţa consultativă a Curţii
Curtea decide dacă cererea de aviz prezentată de Comitetul Miniştrilor ţine de competenţa sa, aşa cum este definită de articolul 47.

Articolul 49. Motivarea avizelor consultative
1. Avizul Curţii trebuie motivat
2. Dacă avizul nu exprimă în tot sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale individuale.
3. Avizul Curţii este transmis Comitetului Miniştrilor.

Articolul 50. Cheltuieli de funcţionare a Curţii
Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei.

Articolul 51. Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor
Judecătorii se bucură, pe timpul exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute de articolul 40 al Statutului Consiliului Europei  şi de Acordurile încheiate în virtutea acestui articol.

TITLUL III
DISPOZIŢII DIVERSE

Articolul 52. Anchetele Secretarului General
Oricare Înaltă Parte contractantă va furniza, la solicitarea Secretarului General  al Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra felului în care dreptul său intern asigură aplicarea  efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei Convenţii.

Articolul 53. Apărarea drepturilor omului recunoscute
Nici o dispoziţie din prezenta Convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei Părţi contractante sau oricărei alte convenţii în care această Parte contractantă este parte.

Articolul 54. Competenţele Comitetului Miniştrilor
Nici o dispoziţie a prezentei Convenţii nu aduce atingere competenţelor conferite Comitetului Miniştrilor prin Statutul Consiliului Europei.

Articolul 55. Renunţarea la alte moduri de reglementare a diferendelor
Înaltele Părţi contractante renunţă reciproc, în afară unei înţelegeri speciale, să se prevaleze de tratatele, convenţiile sau de declaraţiile care există între ele, în vederea supunerii, pe calea cererii, a unui diferend apărut din interpretarea sau aplicarea prezentei Convenţii unui alt mod de reglementare decât cele prevăzute de numita Convenţie.

Articolul 56. Aplicarea teritorială
1. Orice stat poate, în momentul ratificării, sau în orice alt moment ulterior, să declare, prin notificare adresată Secretarului General al Consiliului Europei, că prezenta Convenţie se va aplica, în conformitate cu paragraful 4 al prezentului articol, tuturor sau unuia dintre teritoriile ale căror relaţii internaţionale el le asigură.
2. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând din a treizecia zi socotită de la data la care Secretarul General al Consiliului Europei va fi primit această notificare.
3. În respectivele teritorii dispoziţiile prezentei Convenţii vor fi aplicate ţinând seama de necesităţile locale.
4. Orice Stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate ulterior, în orice moment, să declare relativ la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie că acceptă competenţa Comisiei de a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice, organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform articolului 34 din prezenta Convenţie.

Articolul  57. Rezerve
1. Oricare Stat poate, în momentul semnării prezentei Convenţii sau al depunerii instrumentului său de ratificare, să formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a Convenţiei, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu această dispoziţie. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol.
2. Orice rezervă emisă conform prezentului articol necesită o scurtă expunere privind legea în cauză.

Articolul 58. Denunţarea
1. O Înaltă Parte contractantă nu poate denunţa prezenta Convenţie decât după expirarea unui termen de cinci ani începând cu data intrării în vigoare a Convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui preaviz de şase luni, dat printr-o notificare adresată Secretarului General al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celelalte Părţi contractante.
2. Această denunţare nu  poate avea drept efect să dezlege Înalta Parte contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta Convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea îşi produce efectele.
3. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi Parte la prezenta Convenţie orice Parte contractantă care ar înceta de a mai fi membru al Consiliului Europei.
4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în  ceea ce priveşte  orice teritoriu pentru care ea a fost declarată aplicabilă potrivit articolului 56.

Articolul 59 . Semnarea şi ratificarea
1. Prezenta  Convenţie este deschisă spre semnare Membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Ratificările vor fi depuse la Secretarul General al Consiliului Europei.
2. Prezenta Convenţie va intra în vigoare după depunerea a zece instrumente de ratificare.
3. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, Convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.
4. Secretarul General al Consiliului Europei va notifica tuturor Membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a Convenţiei, numele Înaltelor Părţi contractante care au ratificat-o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenită ulterior.

*
*         *

Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în limbile franceză şi engleză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul General va transmite copie certificată tuturor semnatarilor.

Documentul prezentat este un exatras din cartea:

CEDO_png_nomina_mic_688921056.png

 button2_671952848.jpg

Subscribe to comments feed Comments (0 posted):

total: | displaying:

Post your comment comment

Please enter the code you see in the image:

  • email Email to a friend
  • print Print version
  • Plain text Plain text
Image gallery
Tags
No tags for this article
Magazin Online La Cheie de la Summer Cart
Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona

29 RON 26 RON

Rate this article
5.00
Tratatul de la Lisabona

Cetăţenia europeană

29 RON 25 RON

Tratatul de la Lisabona

Institutiile Uniunii Europene

(conform Tratatului de la Lisabona)

43 RON 39 RON

eXTReMe Tracker