Libertatea de exprimare potrivit art. 10 CEDO

"Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare" - CEDO, art. 10 alin. 1.

LIBERTATEA DE EXPRIMARE

potrivit art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Conform dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăţi, ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.

Dacă avem în vedere că libertatea de exprimare este reglementată în mai toate Constituţiile statelor lumii civilizate, se poate spune, fără teama de a greşi, că libertatea de exprimare este un drept esenţial atunci când vorbim despre o societate democratică, pentru că el creează condiţiile necesare exercitării altor drepturi ale omului. Pentru a putea exprima opinii în cunoştinţă de cauză, este însă deseori nevoie să ai anumite informaţii. Astfel, dreptul la liberă exprimare este strâns legat de un alt drept, şi anume acela de a avea acces la informaţie. În acelaşi timp, trebuie precizat că dreptului persoanei de a primi idei şi informaţii îi corespunde obligaţia celui care le transmite de a o face cu bună credinţă. Libertatea de exprimare aparţine fiecărei persoane în parte, tot astfel cum dreptul de a căuta şi de a primi informaţii nu este numai al indivizilor, al publicului, ci si al presei, care trebuie, la rândul ei, să le primească şi să le transmită publicului.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea de la Strabourg a subliniat de mai multe ori că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului acesteia şi ale împlinirii fiecărei persoane[1].

Referitor la conţinutul şi caracteristicile libertăţii de exprimare, este de reţinut că aici sunt cuprinse următoarele:

-      dreptul de a exprima idei şi opinii în public şi în privat, prin orice mijloc ales de o persoană: oral, în scris, prin presă, prin publicaţii, pe suport electronic, prin studii ştiinţifice, literatură, pictură, sculptură, design, muzica, teatru, film, televiziune etc. Practic, felul în care libertatea de exprimare se poate manifesta este nelimitat în privinţa mijlocului ales, evoluţia tehnicii făcând posibilă folosirea unor forme de transmitere a ideilor necunoscute la momentul redactării documentelor;

-      dreptul de a transmite idei, fără a ţine cont de frontiere, adică oriunde şi oricând;

-      dreptul de a transmite şi de a primi informaţii, în orice formă şi indiferent de frontiere, prin orice mijloc ales de o persoană.

Referitor la conţinutul art. 10 CEDO, se observă că acesta reia unele prevederi referitoare la libertatea de exprimare şi informare din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului[2] şi din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, art. 10 are, totuşi, o structură diferită, punctul 2 conferind statelor o libertate de apreciere mai largă în privinţa realizării cadrului legislativ de natură să permită exerciţiul practic al acestei libertăţi.

Convenţia Europeană prevede însă şi posibilitatea inserării în legislaţia internă a statelor a unor limite în plus ale libertăţii de exprimare şi informare, dacă acestea sunt „necesare într-o societate democratică”. Este vorba de măsurile care vizează integritatea teritorială, împiedicarea divulgării informaţiilor confidenţiale şi garantarea autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti.

Încă de le prima sa hotărâre importantă în acest domeniu, în cauza Handyside c/Royaume-Uni, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, într-o formulă care este preluată aproape ca o clauză de stil în toată jurisprudenţa sa subsecventă în materie, că „libertatea de exprimare, consacrată în parag. 1 al art. 10 constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului ei”. Sub rezerva parag. 2 al aceluiaşi text, libertatea de exprimare priveşte nu numai „informaţiile” sau „ideile" apreciate favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar şi pe cele care contrariază, şochează sau neliniştesc; aceasta este exigenţa pluralismului, a toleranţei şi a spiritului de deschidere într-o societate democratică. Instanţa europeană a evidenţiat întotdeauna „importanţa crucială a libertăţii de exprimare, ca una dintre condiţiile prealabile ale unei bune funcţionări a democraţiei”. De asemenea, ea a decis că, astfel cum apare consacrată de art. 10, libertatea de expresie este însoţită de excepţii care impun o interpretare restrictivă, iar nevoia de a opera restrângeri ale acestei valori fundamentale a unei societăţi democratice trebuie să fie stabilită în mod convingător.

--------------------------------------------------------------------------------

[1] A se vedea, Radu Chiriţă, “Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentarii şi explicaţii”, Vol. II, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 150.

[2] A se vedea art. 19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.