Respectarea vietii private si de familie potrivit art. 8 CEDO

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora” - art. 8 CEDO.

Inspirându-se din textul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului[1] este primul dintr-o serie de patru texte ale Convenţiei care protejează drepturi ce semnifică respectul social datorat individului[2].

Potrivit textului amintit:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

Domeniul de incidenţă al acestui text este, practic, nelimitat, motiv pentru care, cantitativ şi calitativ, art. 8 este al doilea text într-o ierarhie a aplicării prevederilor Convenţiei de către instanţa de la Strasbourg şi de către instanţele naţionale ale statelor membre. În linii generale el garantează dreptul la intimitate, pentru a utiliza noţiunea folosită în doctrina şi jurisprudenţa americană, ori dreptul de a fi lăsat în pace, pentru a utiliza o noţiune mai puţin juridică[3].

Individul are, potrivit Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, prerogative care-i permit să pretindă respectarea vieţii sale private şi de familie, a dreptului său la domiciliu şi la corespondenţă; de asemenea, el este îndrituit la respectarea libertăţii sale de gândire, de conştiinţă şi de religie (art. 9), a libertăţii sale de exprimare şi de informare (art. 10) şi a libertăţii de asociere (art. 11). În sistemul Convenţiei, caracteristica esenţială a tuturor acestor drepturi şi libertăţi constă în aceea că fiecare text ce le reglementează conţine un prim alineat ce le proclamă aproape de o manieră absolută, pentru ca, într-un al doilea alineat al aceluiaşi text, să fie prevăzute anumite condiţii în care exerciţiul drepturilor şi libertăţilor poate fi supus anumitor restricţii. A revenit organelor Convenţiei, în special Curţii, misiunea de a determina atât domeniul de aplicare a drepturilor şi libertăţilor garantate de aceste dispoziţii, cât şi aceea de a preciza conţinutul condiţiilor în care exerciţiul lor poate cunoaşte limitările prevăzute de textele ce reprezintă sediul materiei lor.

Simpla lectură a art. 8 conduce la o primă constatare: respectul dreptului la viaţă privată, la viaţă familială, respectul domiciliului unei persoane şi a secretului corespondenţei sale impun, în primul rând, obligaţii negative din partea autorităţilor statale, anume de a nu face ceva de natură a stânjeni exerciţiul lor de către titularii cărora le sunt recunoscute - persoanele fizice sau entităţile sociale care le pot invoca[4].

În esenţă, consacrarea dreptului la respectarea vieţii private şi familiale urmăreşte apărarea individului împotriva oricărei ingerinţe arbitrare a puterii publice în exercitarea prerogativelor ce asigură însuşi conţinutul acestui drept.

--------------------------------------------------------------------------------

[1] Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948.

[2] Pentru o tratare amplă asupra acestor aspecte, a se vedea, Corneliu Bîrsan, “Convenţia europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole” – Vol. I, “Drepturi şi libertăţi”, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 593 şi urm.

[3] Radu Chiriţă, “Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentarii şi explicaţii”, Vol. II, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 33

[4] Corneliu Bîrsan, supra cit., p. 594 şi urm.