Aspecte privind dreptul la viata intimă, familiala si privata potrivit legislatiei Romaniei

Preluând principiile consacrate prin art. 12 din Declaraţia Drepturilor Omului şi prin art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Constituţia României din 1991 a pre­văzut în mod distinct, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, în art. 26.

În momentul în care a fost adoptată o nouă constituţie democratică în anul 1991, sfera drepturilor şi a libertăţilor fundamentale garantate de aceasta s-a lărgit, adaptându-se cerinţelor statului de drept, dar şi reglementărilor internaţionale la care România era parte sau la care urma să adere.

Preluând principiile consacrate prin art. 12 din Declaraţia Drepturilor Omului şi prin art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, Constituţia României din 1991 a pre­văzut în mod distinct, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, în art. 26[1].

Dar, noua Constituţie revizuită prin Legea nr. 429/2003, apro­bată prin Referendumul din 18-19 octombrie 2003 şi republicată, a păstrat neschimbată această reglementare.

Doctrina românească de drept constituţional a considerat acest drept ca făcând parte din categoria inviolabilităţilor, fiind totodată considerat şi un „drept al omului”, sub aspectul său de drept la intimitate sau la respectul vieţii personale[2].

În consecinţă, putem spune că, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată face parte din clasa acelor drepturi şi libertăţi care asigură, prin conţi­nutul lor, viaţa, posibilitatea de mişcare liberă, siguranţa fizică şi psihică, precum şi siguranţa domiciliului persoanei fizice, motiv pentru care inviolabilităţile reglementate de Constituţia României sunt următoarele: dreptul la viaţă (art. 22), dreptul la integritate fizică (art. 22), dreptul la integritate psihică (art. 22), libertatea individuală (art. 23), dreptul la apărare (art. 24), dreptul la libera circulaţie (art. 25), dreptul la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private (art. 26) şi inviolabilitatea domiciliului (art. 27)[3].

Conţinutul dreptului la viaţă intimă, familială şi privată cuprinde dreptul persoanei de a-i fi respectată şi ocrotită familia, dreptul de a dispune de ea însăşi, dreptul la identitate, precum şi dreptul la propria imagine.

Selectând dreptul la identitate şi dreptul la propria ima­gine, putem da o definiţie acestora, ca fiind „dreptul persoanei de a nu i se dezvă­lui, fără consimţământul său numele adevărat, adresa, vârsta, si­tuaţia familială, modul de folosire a timpului liber, obiceiurile etc.”.

În perioada imediat următoare promulgării Constituţiei din 1991, o serie de autori considerau că este dificil de stabilit natu­ra faptelor care pot fi dezvăluite, fără consimţământul persoanei în cauză.

Având la bază dezvoltarea acquis-ului comunitar, exi­genţele impuse de negocierile demarate de România în vederea aderării la Uniunea Europeană, dar şi jurisprudenţa Curţii Euro­pene a Drepturilor Omului, cadrul legislativ intern s-a perfecţionat semnificativ în domeniul protejării drepturilor omului, inclusiv a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată.

În cursul anului 2001 au fost adoptate o serie de acte normative de o deosebită importanţă în această materie. Astfel, deşi într-o numerotare poate defectuoasă, faţă de obiectul lor de reglementare, au fost adoptate şi promulgate Legea nr. 676/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul telecomunicaţiilor[4], Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date[5] şi Legea nr. 682/2001 privind ratificarea Convenţiei pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adop­tată la Strasbourg[6].

Odată adoptată Legea nr. 677/2001, s-a implementat o parte im­portantă a acquis-ului comunitar reprezentat de Directiva 95/46/EC, în domeniul protecţiei asigurate, la nivelul Uniunii Europene, dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, în contextul prelucrărilor de date cu caracter personal.

Pe lângă actele normative enumerate mai sus, legislaţia din România şi-a adaptat reglementările din diverse sectoare de acti­vitate la principiile existente în Legea nr. 677/2001, legea-cadru. În acest sens amintim Legea nr. 365/2002 privind comerţul elec­tronic, ce conţine anumite dispoziţii importante în privinţa res­pectării dreptului la viaţă intimă.

--------------------------------------------------------------------------------

[1] Potrivit art. citat, „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată. Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”

[2] I. Muraru, Simina Tănăsescu, „Drept constituţional şi instituţii politice”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 173.

[3] I. Muraru, Simina Tănăsescu, op. cit., p. 181 şi urm.

[4] Publicată în Monitorul Oficial nr. 800 din 14 decembrie 2001.

[5] Publicată în Monitorul Oficial nr. 790 din 12 decembrie 2001.

[6] Publicată în Monitorul Oficial nr. 830 din 21 decembrie 2001.