Spalarea banilor in UE: Directiva 2005/60/CE

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului a modernizat cadrul legislativ comunitar privitor la prevenirea spălării banilor, în urma adoptării, în 2003, de către Grupul de Acţiune Financiară Internaţională - GAFI, entitatea care elaborează standardele internaţionale în domeniu – a aşa-numitelor Patruzeci de Recomandări revizuite privind lupta împotriva spălării banilor. Potrivit Directivei, fluxurile masive de bani murdari pot prejudicia stabilitatea şi reputaţia sectorului financiar şi ameninţă piaţa unică. Pe lângă abordarea bazată pe dreptul penal, un efort în materie de prevenire la nivelul sistemului financiar poate produce rezultate.

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005

privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului

şi Directivei Comisiei Europene 2006/70/CE pentru stabilirea măsurilor de implementare

a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi Consiliului

Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului a modernizat cadrul legislativ comunitar privitor la prevenirea spălării banilor, în urma adoptării, în 2003, de către Grupul de Acţiune Financiară Internaţională - GAFI, entitatea care elaborează standardele internaţionale în domeniu – a aşa-numitelor Patruzeci de Recomandări revizuite privind lupta împotriva spălării banilor.

Potrivit Directivei, fluxurile masive de bani murdari pot prejudicia stabilitatea şi reputaţia sectorului financiar şi ameninţă piaţa unică. Pe lângă abordarea bazată pe dreptul penal, un efort în materie de prevenire la nivelul sistemului financiar poate produce rezultate.

Spălarea banilor şi finanţarea terorismului se produc deseori în context internaţional. Orice măsuri adoptate numai la nivel naţional sau chiar la nivel comunitar, fără a ţine seama de coordonarea şi cooperarea internaţională, ar avea efecte foarte limitate. Prin urmare, măsurile adoptate de Comunitate în acest domeniu ar trebui să fie compatibile cu acţiuni întreprinse în alte foruri internaţionale.

Sub principiul conform căruia spălarea capitalurilor provenite din orice infracţiune gravă trebuie să fie considerată drept faptă penală şi în statele-membre ale Uniunii Europene, sub egida Consiliului Economic European al Uniunii Europene a fost elaborată Directiva 2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor . Raţionamentul adoptării acestei Directive constă în faptul că utilizarea instituţiilor de credit şi a instituţiilor financiare pentru a spăla capitalurile riscă să compromită grav solidaritatea şi stabilitatea acestor instituţii, precum şi stabilitatea sistemului în general, care ar pierde la fel şi încrederea publicului.

În termenii Directivei, spălarea banilor înseamnă:

- conversia sau transferul de bunuri, cunoscând că acele bunuri provin dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la astfel de activităţi, cu scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor sau al sprijinirii oricărei persoane implicate în comiterea activităţilor respective pentru a se sustrage consecinţelor legale ale acţiunilor sale;

- ascunderea sau disimularea naturii, sursei, localizării, utilizării, circulaţiei, a drepturilor aferente sau a dreptului de proprietate reale, cunoscând că acestea provin dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la astfel de activităţi;

- achiziţia, deţinerea sau utilizarea de bunuri, cunoscând, la data primirii lor, că acestea provin dintr-o activitate infracţională sau dintr-un act de participare la astfel de activităţi;

- participarea, asocierea în vederea comiterii, tentativele de comitere şi sprijinirea, incitarea, facilitarea şi consilierea pentru comiterea oricăreia dintre acţiunile menţionate anterior.

 Se consideră spălare a banilor chiar şi situaţia în care activităţile care au generat bunurile ce urmează a fi spălate au fost derulate pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei ţări terţe.

Directiva amintită a fost completată prin Directiva 2006/70/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, care avea drept scop de a actualiza unele prevederi. Ca urmare, aceste amendamente privesc lărgirea interdicţiei spălării nu doar a veniturilor obţinute din trafic de droguri, dar în mod egal din toate delictele grave (inclusiv fraude asupra bugetului comunitar), inclusiv din criminalitatea organizată sau în urma actelor de terorism internaţional. În rest, unele prevederi ale Directivei se răsfrâng şi asupra activităţii şi profesiunilor non-financiare (cum ar fi cea de notar, avocat, asupra cazinourilor etc.).

Aşa cum am amintit, în ce priveşte stabilirea cadrului infracţiunilor primare din care rezultă veniturile ilegale care ulterior pot fi supuse spălării, un rol deosebit l-au avut Reglementările Grupului de Acţiune Financiară Internaţională. În cadrul celor 40 de recomandări asupra spălării capitalurilor, elaborate sub egida GAFI, se arată că fiecare ţară trebuie să aibă în preocupare incriminarea faptei spălarea fondurilor, însă nu numai a celor care provin din traficul de stupefiante, dar şi a celor ce provin din comiterea tuturor celorlalte infracţiuni grave care generează profituri importante.

Toate definiţiile sus-enunţate cuprinse în actele normative internaţionale, fie având caracter obligatoriu sau de recomandare, comportă unele elemente asemănătoare prin care se tinde a se preciza noţiunea de „spălare de bani”, în majoritate fiindu-le specific caracterul cazuistic exprimat prin modalităţile concrete de comitere.

Cu toate acestea, pe cât de diverse sunt definiţiile normative ale spălării banilor, pe atât de variate sunt cele doctrinare. Or, dacă primelor le este specifică o tangenţă în conţinut şi terminologie, celor din urmă aceasta le lipseşte.

După autorii germani X.X. Kerner şi A.Dah, spălarea banilor ar constitui „ ...orice operaţii, realizate în scopul de a tăinui sau deghiza existenţa, originea sau menirea finală a averii de preţ ce rezultă din infracţiune la primul stadiu, pentru ca la cel de-al doilea să se purceadă la dobândirea din acestea a unor venituri regulate” . De fapt, însăşi purcederea la obţinerea unor venituri regulate nu este un criteriu determinant al spălării banilor, cu atât mai mult un semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune, deşi, de obicei, aceasta ar fi o finalitate a întregului proces de legalizare a veniturilor ilegale. Parafrazând definiţia autorilor menţionaţi, se poate afirma că s-a avut în vedere caracterul complex al infracţiunii de spălare de bani, adică faptul că ea întotdeauna operează asupra unor venituri obţinute dintr-o infracţiune anterioară şi doar ulterior, prin operaţiunile comise cu acestea, se poate atinge scopul, numit la general, de legalizare.

O expunere similară aparţine şi specialistului elveţian K.Graber, care prin spălarea banilor are în vedere toate operaţiunile săvârşite la prima etapă în scopul de a tăinui sau deghiza identitatea, originea sau destinaţia bunurilor patrimoniale, obţinute din infracţiune.

Unii autori definesc spălarea banilor mai curând în calitate de proces cu o multitudine de operaţiuni realizate pe etape succesive. Se evidenţiază şi unele definiţii ce tratează mai pe larg fenomenul spălării banilor. De exemplu, după profesorii Gh. Nistoreanu şi C. Păun, spălarea banilor desemnează reinvestirea în afaceri licite a banilor obţinuţi în afaceri ilicite, utilizând, în acest scop, circuite financiare interne şi internaţionale complicate. Aceasta ar fi o definire dată mai curând din punct de vedere criminologic decât de drept penal, dar, spre deosebire de multe altele, subliniază caracterul internaţional al spălării banilor, ea fiind inclusă în rândul infracţiunilor internaţionale.

Profesorul C. Voicu defineşte spălarea banilor ca fiind infracţiunea ce conţine „sumele de bani sau orice alte valori patrimoniale dobândite de una sau mai multe persoane în urma comiterii cu intenţie sau participării la comiterea unei infracţiuni incriminate de legea penală română, având drept scop şi rezultat obţinerea unor bunuri şi valori licite”. Unii autori francezi definesc spălarea banilor într-o manieră simplistă, considerând-o că ar fi rezultatul multiplelor transferuri succesive de fonduri sub acoperirea secretului bancar.

În fine, orice definiţie tratează acelaşi fenomen al spălării banilor doar lato sensu sau stricto sensu; în orice caz, prin fapta de spălare de banilo urmează să se incrimineze orice operaţiuni (cu caracter legal) întreprinse asupra veniturilor obţinute doar pe căi ilegale, în scopul acordării unui statut aparent legal originii sau sursei acestora, după cum şi orice acte care îndepărtează venitul ilegal de la originea lui adevărată, ca prin aceasta din nou să i se atribuie o justificare eronată statutului său, naturii, originii sale, după cum şi drepturilor patrimoniale asupra acestui venit.

Deci, trebuie de înţeles că spălarea banilor nu operează asupra ilegalităţii veniturilor (care sunt obţinute prin alte infracţiuni primare), fiindcă de facto ele oricum rămân ilegale, ci asupra operaţiilor întreprinse cu aceste venituri.

Pentru a înţelege mai bine natura şi esenţa acestei infracţiuni, pornind de la definiţiile sus-expuse, se impun unele precizări:

- spălarea banilor reprezintă procesul de convertire a banilor „murdari”, a profitului obţinut de pe urma infracţiunilor în bani „curaţi”, bani care au apartenenţa unora proveniţi dintr-o sursă legală.

Acest din urmă termen „legal” este „stabilit prin relaţii de putere, prin condiţii în limitele economice şi culturale ale unei societăţi şi de aceea metodele spălării banilor se adaptează la toate schimbările de legi şi la oricare procedură elaborată de către justiţie menită să combată spălarea banilor.

- spălarea banilor constă în fapta de a elimina sau a deghiza existenţa ilegală a bunului, sursa ilegală, titlul de proprietate şi utilizarea profitului de pe urma activităţii infracţionale, proces prin care acest profit apare ca provenind dintr-o sursă legală.

- prima modalitate a spălării banilor, adică convertirea (transformarea) şi transferarea unei proprietăţi, se referă la fapte ce se comit, de obicei, de către cel care posedă acea proprietate şi care doreşte să-i ascundă sau să mascheze originea ilegală a acesteia.

- a doua modalitate cuprinde „tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării,

- dispunerii, deplasării sau a apartenenţei reale a bunurilor sau a drepturilor relative”.

Făcând coraportul acesteia cu prima modalitate, rezultă că în calitate de subiect activ apare unul special, de exemplu, angajaţi ai unor instituţii financiar-bancare, agenţi, comercianţi etc., care ajută sau favorizează pe posesorii veniturilor ilegale în vederea mascării sau deghizării provenienţei criminale a acestora.

- a treia modalitate recunoscută de către majoritatea autorilor, inclusiv prevăzută de Convenţia de la Strasbourg, este „achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor”. Faţă de această formă am avea anumite rezerve, din considerentul că simpla achiziţionare sau deţinere a unui bun nu constituie deja o legalizare a originii lui, iar utilizarea bunurilor ar fi similară primei forme sau celei de-a doua. Mai curând, achiziţionarea unui bun ilegal ar fi, conform prescripţiilor teoriei generale a dreptului penal, complicitate la infracţiunea primară în cazul în care cel ce achiziţionează bunul de la subiectul infracţiunii primare a promis dinainte favorizarea acestuia.

- a patra formă de participare la infracţiune – tentativa sau complicitatea la comiterea actelor de spălare – prevăzută atât în dreptul internaţional, cât şi în legislaţiile naţionale, poate fi considerată în calitate de modalitate doar pentru legislaţiile ce nu prevăd în structura legii lor penale Partea Generală şi Partea Specială. În alte cazuri, trebuie de precizat, aceasta nu rămâne decât o modalitate de evidenţiere a necesităţii de a pedepsi şi aceste etape ale infracţiunii spălarea banilor sau forme ale participaţiei.

Incriminarea şi sancţionarea penală a spălării banilor constituie un instrument util pentru tragerea la răspundere a celor care prin actele lor pun în pericol stabilitatea şi echilibrul sistemului financiar mondial, nu doar naţional.