Raportul DOOGE

Font size: Decrease font Enlarge font

Art. 9 al Tratatului de la Roma prevedea: Comunitatea va avea la bază o uniune vamală ce va acoperi întregul comerţ cu bunuri şi care va implica interzicerea taxelor vamale la importul şi exportul de produse între statele membre, ca şi a altor taxe cu efect echivalent.

În anul 1968 toate barierele tarifare şi restricţiile cantitative existente în calea comerţului dintre statele membre erau eliminate. În iulie 1984, la Consiliul European de la Fontainbleau, s-a constituit (sub preşedinţia senatorului irlandez J. Dooge, fost ministru de externe al Irlandei) Comitetul pentru problemele instituţionale (după modelul Comitetului Spaak).

Raportul Comitetului, numit Raportul Dooge, afirma nevoia unui salt calitativ în sensul creării între statele europene a unei entităţi politice adevărate, adică a unei Uniuni Europene.

Sarcina Comitetului era de a prezenta sugestii în vederea îmbunătăţirii cooperării europene în domeniul comunitar, ca şi cel al cooperării politice. În vederea realizării acestui obiectiv, Comitetul preconiza convocarea unei conferinţe a reprezentanţilor guvernelor statelor membre care să negocieze un proiect de tratat asupra Uniunii Europene.

Subscribe to comments feed Comments (0 posted):

total: | displaying:

Post your comment comment

Please enter the code you see in the image:

  • email Email to a friend
  • print Print version
  • Plain text Plain text
Tags
No tags for this article
Rate this article
0
eXTReMe Tracker