Ce este Dreptul Comunitar?

Dreptul comunitar, apărut după cel de-al doilea război mondial, este un drept sui-generis, deosebindu-se de dreptul naţional al statelor, dar şi de dreptul federal al unor state. Dreptul comunitar nu face parte propriu-zis nici din dreptul internaţional public, cu toate că izvoarele sale principale sunt tratate internaţionale guvernate de dreptul tratatelor.

Dreptul comunitar, apărut după cel de-al doilea război mondial, este un drept sui-generis, deosebindu-se de dreptul naţional al statelor, dar şi de dreptul federal al unor state.

Dreptul comunitar nu face parte propriu-zis nici din dreptul internaţional public, cu toate că izvoarele sale principale sunt tratate internaţionale guvernate de dreptul tratatelor.

Partea principală şi fundamentală a dreptului comunitar este constituită din cele trei tratate comunitare din anii 1951 (Tratatul de la Paris, instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului – CECO) şi 1957 (cele două tratate de la Roma instituind Comunitatea Economică Europeană – CEE şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice – CEEA sau Euratom), precum şi tratatele adoptate ulterior de statele membre ale Comunităţilor pentru modificarea şi completarea tratatelor comunitare iniţiale. Pe baza dreptului comunitar principal a apărut şi se dezvoltă dreptul comunitar derivat, creat prin actele adoptate de instituţiile comunitare şi prin care se asigură realizarea dispoziţiilor tratatelor comunitare.

Dreptul comunitar a generat o ordine juridică comunitară, în favoarea căreia statele membre ale Comunităţilor şi-au limitat o parte a competenţelor lor, în anumite domenii. Totodată, dreptul comunitar se aplică în mod direct statelor membre ale Uniunii Europene, resortisanţilor lor şi persoanelor morale aflate sub jurisdicţia lor, în mod egal. Dreptul comunitar este prioritar fată de dreptul naţional al statelor membre, în domeniile care sunt de competenţa instituţiilor comunitare.