Izvoarele derivate (secundare) ale dreptului comunitar european

După izvoarele primare, izvoarele secundare sau derivate (sau dreptul derivat, cum se mai numesc in literatura de specialitate) constituie cea de-a doua categorie importantă a izvoarelor dreptului comunitar european.

Aşadar, actele unilaterale ale instituţiilor constituie cel de-al doilea ansamblu al izvoarelor dreptului comunitar.

Expresia drept derivat acoperă ansamblul actelor adoptate de instituţii abilitate în acest scop de tratatele constitutive, în vederea realizării obiectivelor tratatelor.

Termenul „derivat” este utilizat pentru a indica funcţia acestor acte (realizarea obiectivelor prevăzute de tratate), dar şi subordonarea lor tratatelor, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că dispoziţiile din dreptul derivat nu pot deroga de la tratatele constitutive, iar, pe de altă parte, că instituţiile abilitate nu pot adopta decât actele necesare îndeplinirii misiunii lor şi în condiţiile prevăzute în tratate. Acestea din urmă constituie fundamentul, cadrul şi limitele puterilor normative ale instituţiilor[1].

Pentru exercitarea puterii normative conferită instituţiilor de către tratat, în temeiul principiului competenţei de atribuire, articolele 189 din Tratatul CE, 161 din Tratatul CEEA şi 14 din Tratatul CECA au amenajat un sistem diversificat de acte unilaterale. Textele menţionate din Tratatele de la Roma definesc în termeni identici, iar în Tratatul CECA întrucâtva în termeni diferiţi, natura şi caracterul actelor pe care instituţiile pot să le adopte în exercitarea funcţiilor lor.

Rolul acestor texte este de a oferi o “definiţie legală”, de altfel incompletă, a instrumentelor juridice de care dispun instituţiile, fără însă a le investi cu competenţe speciale, ceea ce înseamnă că de fiecare dată competenţa necesară pentru a edicta actele enumerate de articolul 189 din Tratatul CE (articolul 161 din Tratatul CEEA şi articolul 14 din Tratatul CECA), trebuie să fie conferită expres de alte dispoziţii din tratate.

Astfel, conform art. 189 alin. 1 din Tratatul CE, aşa cum a fost modificat prin Tratatul de la Maastricht[2], pentru îndeplinirea misiunii lor şi în condiţiile prevăzute în tratat, Parlamentul European, împreună cu Consiliul şi Comisia, adoptă regulamente şi directive, iau decizii şi formulează recomandări sau avize.

O enumerare identică a actelor unilaterale ale instituţiilor figurează şi la articolul 161 din Tratatul CEEA.

În Tratatele de la Roma erau deci menţionate cinci feluri de acte: regulamentele, directivele, deciziile, recomandările şi avizele.

În Tratatul CECA (expirat in 2002) însă, articolul 14 prevedea numai trei feluri de acte şi anume: deciziile, recomandările şi avizele.

Tratatul de la Lisabona a menţinut cele cinci categorii de acte comunitare menţionate anterior, nepreluând în acest domeniu, prevederile predecesoarei sale constituţii care operase o redenumire a tuturor izvoarelor dreptului comunitar.

--------------------------------------------------------------------------------

[1] A se vedea, Roxana Munteanu, „Drept european. Evoluţie. Instituţii. Ordine juridică”, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1996, pag. 276-277.

[2] Modificat prin articolul G.60 TUE (Tratatul de la Maastricht).