Tratatele - izvoare primare ale dreptului comunitar

Dreptul primar comunitar este constituit din trei tratate institutive ale Comunităţilor, tratate care au fost permanent modificate, completate şi adaptate noilor realităţi ale construcţiei comunitare. Toate acestea au condus la apariţia unui număr mare de instrumente convenţionale, proprii unei Comunităţi sau alteia sau comune celor trei Comunităţi la un loc.

Într-o scurtă prezentare izvoarele primare ale dreptului comunitar european, se pot împărţi în mai multe categorii, astfel:

a. tratatele originare:

-       Tratatul de la Paris din 18 aprilie 1951, instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, ieşit din vigoare în 2002;

Negocierile pentru acest tratat s-au deschis în iunie 1950, la Paris, la propunerea lui Robert Shumann iar la 18 aprilie 1951 a fost semnat Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, urmând ca acesta să intre în vigoare, la 25 iulie 1952. Fiind primul tratat comunitar, acesta fost încheiat pentru o perioadă limitată de 50 de ani.

-       Tratatele de la Roma, din 25 martie 1957, instituind Comunitatea Economică Europeană (C.E.E.) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (C.E.E.A. sau Euratom).

CEEA sau Euratom (Comunitatea Economică Europeană) vizează crearea unei pieţe comune a industriei nucleare.

Semnat tot la Roma în acelaşi timp de reprezentanţi ai Germaniei, Franţei, Italiei, Belgiei, Olandei şi Luxemburgului, Tratatul de constituire a CEE a vizat la rândul său, următoarele politici:

·          uniunea vamală, prin eliminarea taxelor vamale intracomunitare şi desfiinţarea contingenţelor cantitative; se creează o zonă de liber-schimb, prin implementarea unei protecţii exterioare uniforme (tariful vamal comun);

·          politica agricolă comună;

·          politica comercială comună;

·          politica concurenţei.

În mod concret, principiile Comunităţii Economice Europene, conform art. 3 al Tratatului de la Roma, erau următoarele:

·          eliminarea, între statele membre, a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative la intrarea şi la ieşirea mărfurilor, precum şi toate celelalte măsuri de efect echivalent;

·          stabilirea unui tarif vamal comun şi a unei politici comerciale comune faţă de statele terţe;

·          abolirea, între statele membre, a obstacolelor în calea liberei circu­laţii a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor[1];

·          instituirea unei politici comune în domeniul agriculturii;

·          instituirea unei politici comune în domeniul transporturilor;

·          stabilirea unui regim care să garanteze veritabila concurenţă pe piaţa comună;

·          aplicarea unor proceduri care să permită coordonarea politicilor economice ale statelor membre şi prevenirea dezechilibrelor în balanţele de plăţi;

·          apropierea legislaţiilor naţionale care sa asigure funcţionarea pieţei comune;

·          crearea unui Fond Social European, în vederea creşterii oportunităţilor de muncă ale muncitorilor şi a ridicării nivelului lor de viaţă;

·          instituirea unei Bănci Europene de Investiţii, destinată să faciliteze expansiunea economică a Comunităţii prin crearea unor noi resurse;

·          asocierea ţărilor şi teritoriilor de peste mări, în vederea creşterii schimburilor şi a continuării in comun a eforturilor de dezvoltare economică şi socială.

În acest fel, „primul pilier” (în jargonul UE) al integrării europene s-a realizat prin cele trei Comunităţi: CECO, CEE şi CEEA. Este de amintit în acest context că în prezent au rămas doar două Comunităţi, Tratatul CECO expirând în 2002, acesta fiind, de altfel, şi singurul tratat încheiat pe o perioadă limitată de 50 de ani.

-       la aceste trei tratate constitutive ale Comunităţilor se adaugă  numeroase anexe şi protocoale, printre care dintre cele mai importante amintim: Statutul Băncii Europene de Investiţii (B.E.I.), Protocoalele semnate la 17 aprilie 1957 la Bruxelles (Belgia) asupra privilegiilor şi imunităţilor, privind Curtea de Justiţie etc.

b. tratate şi acte modificatoare:

-       instrumentele care instituie instituţiile comune ale Comunităţilor, spre exemplu: Convenţia relativă la anumite instituţii comune, semnată în acelaşi timp cu Tratatele de la Roma; Tratatul de la Bruxelles din 1965, instituind un Consiliu Unic şi o Comisie Unică etc.;

-       tratatele referitoare la bugetul Comunităţilor, cum sunt: Tratatul de la Luxemburg, din 22 aprilie 1970 şi Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975;

-       actele de aderare, multiple şi de natură diversă care adaptează şi completează tratatele anterioare. De exemplu: Tratatele de aderare la Comunităţilor Europene a Danemarcei, Irlandei, Marii Britanii, Greciei, Spaniei; Tratatul de aderare al celor 10 state care au aderat la Uniune în 2004; Tratatul de aderare al României şi Bulgariei etc.

-       tratatele modificatoare ale tratatelor originare: Actul Unic European, intrat în vigoare în iulie 1987; Tratatul de la Maastricht în vigoare din 1993; Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în 1999; Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001 şi intrat în vigoare în 2003 şi recentul Tratat de Reformă de la Lisabona, semnat pe 13 decembrie 2007 (intrat in vigoare la 1 decembrie 2009).

--------------------------------------------------------------------------------

[1] Pentru a se ajunge la integrarea pieţelor într-un larg spaţiu economic, în care întreprinderile ca principali operatori economici să-şi poată exercita activitatea în mod liber în beneficiul comun al tuturor partenerilor şi consumatorilor dar şi pentru dezvoltarea armonioasă a economiei de ansamblu a statelor membre, Tratatul CEE prevede un anumit număr de libertăţi fundamentale. Prima este libera circulaţie a mărfurilor; cea de a doua este libera circulaţie a persoanelor (salariaţi, persoane exercitând o activitate independentă şi persoane juridice); cea de a treia este libera circulaţie a serviciilor; în sfârşit cea de a patra este libera circulaţie a capitalurilor.