Consiliul European, institutie a Uniunii Europene

Consiliul European este rezultatul unei evoluţii istorice atât în ceea ce priveşte ideea constituirii sale, cât şi al practicilor instituţionale. El s-a reunit pentru prima dată în această formulă în martie 1975, la Dublin, dar a avut unele întâlniri anterioare, care se înscriu ca premise ale constituirii sale.

Consiliul European al şefilor de state şi de guverne nu este prevăzut în tratatele iniţiale, dar este reglementat de Actul Unic European şi în Tratatul de la Maastricht.

Consiliul European a luat fiinţă prin voinţa şefilor de state şi de guverne în 1974, când aceştia au hotărât să se întâlnească cu regularitate împreună cu miniştrii lor de externe şi cu preşedintele şi cu un vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Conform dispoziţiilor înscrise în Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii Europene (intrat în vigoare în 1993) “Consiliul european va oferi Uniunii dinamismul necesar dezvoltării sale şi va defini liniile politice generale ale acesteia”.

Atribuţiile Consiliului european sunt destul de greu de definit. S-a apreciat că acesta are un rol dublu: pe de o parte – rol de decizie iar pe de alta, un rol de direcţionare.

Competenţele originale ale Consiliului, aşa cum au fost definite prin Comunicatul Final al reuniunii şefilor de state şi de guverne de la Paris din 9-10 decembrie 1974 şi Declaraţia Solemnă asupra Uniunii Europene de la Stuttgart din 19 iunie 1983, sunt:

- impulsionarea şi relansarea politicilor comunitare generale;
- orientarea construcţiei europene prin stabilirea liniilor directoare de ordin politic general;
- coordonarea politicilor comunitare;
- definirea noilor sectoare de activitate.

În domeniul cooperării politice, Consiliul are în principal un rol de mediator, de găsire a unui punct de vedere convergent, de a afirma pe scena internaţională europeană şi de a adopta poziţii comune şi coordonarea acţiunilor diplomatice în toate domeniile afacerilor internaţionale care afectează interesele Comunităţii.

În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul European - la nivelul şefilor de state şi de guverne - adoptă următoarele documente: decizii (în problemele cele mai importante); decizii de procedură, care sunt mai numeroase şi care presupun trimiterea la o altă instituţie comunitară, în special la Consiliul Miniştrilor; directive şi orientări, care de regulă însoţesc deciziile de fond şi de procedură, fiind cele mai numeroase; declaraţiile, care de regulă sunt comune pentru doi sau mai mulţi şefi de guverne şi care exprimă poziţia lor comună faţă de una sau mai multe probleme.

Tratatul de reformă de la Lisabona, prin conţinutul noului art. 9 precizează că Uniunea dispune de un cadru instituţional care vizează promovarea valorilor sale, urmărirea obiectivelor sale, susţinerea intereselor sale, ale cetăţenilor săi şi ale statelor membre, precum şi asigurarea coerenţei, a eficacităţii şi a continuităţii politicilor şi a acţiunilor sale.

Instituţiile Uniunii sunt, potrivit art. 9 introdus prin Tratatul de la Lisabona, în număr de şapte:

- Parlamentul European;
- Consiliul European;
- Consiliul;
- Comisia Europeană (denumită în conţinutul Tratatului de la Lisabona, «Comisia»);
- Curtea de Justiţie a Uniunii Europene;
- Banca Centrală Europeană;
- Curtea de Conturi.

Noul art. 9 precizează în continuare că „Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor care îi sunt conferite prin tratate, în conformitate cu procedurile, condiţiile şi scopurile prevăzute de acestea. Instituţiile cooperează unele cu altele în mod loial.
Dispoziţiile referitoare la Banca Centrală Europeană şi la Curtea de Conturi, precum şi dispoziţiile detaliate referitoare la celelalte instituţii figurează în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Parlamentul European, Consiliul şi Comisia sunt asistate de un Comitet Economic şi Social şi de un Comitet al Regiunilor, care exercită funcţii consultative”.

Potrivit Tratatului de reformă de la Lisabona, Consiliul european, care are rolul de a impulsiona elaborarea politicilor, devine, la rândul său, o instituţie a Uniunii, fără a primi însă noi atribuţii. Este creat totuşi un nou post, cel de Preşedinte al Consiliul european. Acesta este ales de Consiliul european pentru un mandat de doi ani şi jumătate şi va avea rolul de a asigura pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului european şi de a găsi soluţii care să conducă la obţinerea consensului. Preşedintele Consiliului european nu poate ocupa alte funcţii la nivel naţional.

Potrivit art. 9B, introdus la Lisabona, Preşedintele Consiliului European are următoarele atribuţii:

(a) prezidează şi impulsionează lucrările Consiliului European;
(b) asigură pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare cu preşedintele Comisiei şi pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale;
(c) acţionează pentru facilitarea coeziunii şi a consensului în cadrul Consiliului European;
(d) prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului European.

Preşedintele Consiliului European asigură, la nivelul său şi în această calitate, reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la politica externă şi de securitate comună, fără a aduce atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.