Comunitatea Europeană a Carbunelui si Otelului (CECO, CECA)

Tratatul prin care s-a constituit Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.) a fost semnat la Paris la 18 aprilie 1951 de către şase state europene (Franţa, Belgia, Italia, Olanda, Luxemburg şi R.F.Germania), acesta fiind primul pas spre amplul proces de integrare comunitară europeană care a urmat.

Pentru prima dată în istorie, prin semnarea acestui tratat, statele semnatare au renunţat la unele competenţe şi au conferit instituţiilor comunitare o putere normativă proprie, acceptând ca dreptul comunitar nou creat să facă parte integrantă din ordinea juridică internă a lor.

Crearea acestei organizaţii a însemnat constituirea unor organe supranaţionale investite cu competenţă de a lua decizii în anumite domenii şi de a le impune statelor membre.

Obiectivul major urmărit era de a crea la dispoziţia statelor membre o vastă piaţă comună de cărbune şi oţel în care să domnească regulile liberei circulaţii.

În viziunea tratatului, erau recunoscute ca incompatibile cu piaţa comună a cărbunelui şi oţelului şi în consecinţă, în cadrul comunităţii au fost abolite următoarele:

- taxele la import şi export ori taxele având efect echivalent şi restricţiile cantitative privind circulaţia produselor;

- măsurile şi practicile discriminatorii între producători, între producători şi între consumatori în special în privinţa preţurilor şi condiţiilor de livrare ori a tarifelor şi condiţiilor de transport, precum şi măsurile care împiedică libera alegere de către cumpărător a furnizorului;

- subvenţiile şi ajutoarele acordate de către state sau taxele speciale impuse de state, de orice formă ar fi;

- practicile restrictive care tind spre împărţirea şi exploatarea pieţei.

Această organizare economică, care ducea la unirea pieţelor naţionale într-o piaţă unică, urmărea atât promovarea producţiei cât şi creşterea profiturilor în comparaţie cu situaţia menţinerii unor pieţe supuse unor reguli şi practici restrictive.