Politica Europeana de Vecinatate (PEV)

Politica de Vecinătate dă naştere unui alt tip de relaţii între Uniunea Europeana şi vecinii săi şi în acelaşi timp, încurajează ţările ex-comuniste să continue reformele structurale şi instituţionale şi procesul de democratizare, devenind astfel un motor al aderării.

Politica de Vecinătate dă naştere unui alt tip de relaţii între Uniunea Europeana şi vecinii săi şi în acelaşi timp, încurajează ţările ex-comuniste să continue reformele structurale şi instituţionale şi procesul de democratizare, devenind astfel un motor al aderării.

Tot Politica de Vecinătate este cea care asigură cooperarea regională şi promovarea valorilor europene (democraţie, prosperitate, stabilitate şi securitate) în statele vecine ale Uniunii.

Aceasta se bazează pe valori şi interese comune, oferind vecinilor Uniunii Europene, posibilitatea  de a avea acces la o parte din piaţa unică, dând naştere unei integrări economice progresive şi intensificării cooperări politice între UE şi aceste state.

În plus, politica de vecinătate vizează şi atenuarea unor conflicte ce ar putea apărea, ca urmare  a extinderii UE. Nu este vorba de conflicte armate, ci de conflicte de tipul “ înăuntrul - în afara Uniunii Europene”.

Politica Europeana de Vecinătate este un instrument elaborat de UE, după extinderea din 2004, pentru a realiza o zonă de securitate şi stabilitate în jurul graniţelor Uniunii. Liniile directoare ale acestei iniţiative datează din 1995, fiind cunoscute sub numele de „Procesul de la Barcelona”, care îşi propunea să realizeze un cadru general de relaţii sociale, politice si dezvoltare economică între statele membre ale Uniunii Europene şi partenerii din Mediterana sudică.

De altfel, dea lungul timpului s-a simţit necesară necesară o reevaluare a politicii europene de vecinătate şi mai mult decât atât, oportunitatea existenţei unei astfel de politici, având în vedere rezultatele slabe de până acum şi mai ales preferinţa Uniunii de a păstra valabilă perspectiva aderării pentru oricare dintre statele vecine, chiar şi când acest lucru poate părea neverosimil.

O explicaţie ar fi aceea că Uniunea Europeană trebuie să păstreze pentru toate aceste ţări perspectiva aderării la Uniune în viitor, ca opţiune viabilă, deoarece acesta s-a dovedit factorul motivaţional cel mai puternic pentru înfăptuirea reformelor în ţările în tranziţie şi să găsească soluţii pentru fiecare ţară în parte. Politica Europeană de Vecinătate trebuie să se bazeze în primul rând pe experienţa şi expertiza ţărilor membre de la graniţa Uniunii. Dar, nu întotdeauna este suficient un cadru general, fiind necesară, de multe ori, şi o abordare diferenţiată pentru fiecare ţară, care să ţină seama de probleme sale specifice.

Politica de vecinătate urmăreşte să ofere ţărilor din Jurul UE un ajutor imediat în varii domenii, cum ar fi sănătate, dezvoltare rurală, transport, apoi să colaboreze în domeniul afacerilor, mai ales în privinţa energiei şi a exploatării resurselor naturale şi, fapt de interes major pentru UE, să limiteze imigraţia ilegală provenită din aceste ţări.

Politica de vecinătate reprezintă o prioritate a politicii externe a Uniunii Europene, astfel încât, există mai multe categorii de vecini ai UE, pentru care se cer abordări diferite:

- Ţările din fosta Yugoslavie sunt ţări fragile, cu probleme de tranziţie (cu excepţia Sloveniei şi Croaţiei) şi UE trebuie să le ajute să devină ţări politic şi economic viabile. UE trebuie să ofere acestor state o perspectivă de aderare;

- Turcia (“europenizarea” Turciei reprezintă o sarcină dificilă);

- Moldova, Ucraina (ţări foarte sărace, trebuie să fie sprijinite pentru creştere economică);

- Rusia (UE este dependentă de resursele de energie din Rusia, dar canalele/companiile prin care se aduce energia nu sunt cele mai potrivite);

- Mediterana de Sud (probleme legate de migraţie, islam; in anii 50 Algeria a participat la Comunitatea Economică Europeană, după obţinerea independenţei cooperarea UE-Algeria fiind redusă la un regim de vecinătate);

În ceea ce priveşte perspectivele de parteneriat ale Politicii de vecinătate, se pot aminti :

• Perspectiva avansării dincolo de cooperare spre un grad semnificativ de integrare, inclusiv prin accesul pe piaţa internă a UE şi posibilitatea de a participa progresiv la aspecte cheie ale politicilor şi programelor UE;

• Ridicarea nivelului oportunităţilor şi intensităţii cooperării politice, prin intermediul dezvoltării în continuare a mecanismelor pentru dialogul politic;

• Continuarea angajamentului puternic al UE de a susţine soluţionarea conflictului transnistrean, utilizând instrumentele aflate la dispoziţia UE şi în strânsă consultare cu OSCE. UE este gata să examineze căile de a-şi consolida mai departe angajamentul;

• Oportunitatea pentru convergenţa legislaţiei economice, deschiderea reciprocă a economiilor şi reducerea continuă a barierelor din calea comerţului, ceea ce va stimula investiţiile şi creşterea economică;

• Sprijin financiar sporit: asistenţa financiară a UE pentru Moldova va fi disponibilă pentru a susţine acţiunile identificate în prezentul document. În acest scop Comisia propune un nou Instrument European de Vecinătate şi Parteneriat (IEVP) care de asemenea, va include aspectele foarte importante ale cooperării transfrontaliere şi trans-naţionale dintre Moldova şi (viitoarele) statele membre;

• Posibilităţi pentru deschiderea treptată sau participarea consolidată în anumite programe Comunitare, promovând legăturile culturale, educaţionale, de mediu, tehnice şi ştiinţifice;

• Susţinere, inclusiv asistenţă tehnică şi twinning-ului pentru a îndeplini standardele şi normele UE, precum şi acordarea sfaturilor şi sprijinului direcţionat pentru ajustarea legislativă prin intermediul unui mecanism precum este Asistenţa Tehnică şi Schimb de Informaţii (TAIEX) ;

• Aprofundarea comerţului şi relaţiilor economice;

• Stabilirea unui dialog constructiv privind cooperarea în domeniul vizelor între UE şi Moldova, inclusiv schimbul de păreri privind posibilităţile oferirii unor facilităţi în acordarea vizelor în conformitate cu acquis-ul;

• Deschiderea cât de repede posibil a unei Delegaţii a Comisiei Europene în Moldova.

În lumina îndeplinirii obiectivelor acestui Plan de Acţiuni şi a evoluţiei generale a relaţiilor UE-Moldova se va examina posibilitatea unei noi relaţii contractuale.

Cele mai bune soluţii pentru vecinii Uniunii Europene le dau ţările de graniţă ale UE, care au mai multe informaţii şi expertiza cu privire la acestea (Grecia-Yugoslavia, Finlanda-Rusia Polonia-Ucraina). In 1991 ministrul de externe al Greciei a avertizat UE cu privire la iminenta destrămare a Yugoslaviei, însă nu a fost crezut şi nu s-a putut face mai mult de către Uniunea Europeană.

Deşi, în ultima perioadă s-au înregistrat progrese în conturarea unei politici externe comune şi implementarea unor instrumente eficiente, există în continuare deosebiri de politică externă (Ex: Irak, Iran).

Statutul de “partener privilegiat” al UE nu reprezintă o alternativă la perspectiva de a deveni membru UE. UE trebuie să decidă asupra graniţelor sale maxime. Ţările pentru care Uniunea Europeană nu va oferi o perspectivă de aderare trebuie să fie implicate în programe de cooperare diferite.

Uniunea Europeană nu deţine încă “echipe expert”, pe ţări, pentru definirea politicii sale externe, a politicii de extindere şi vecinătate.

Politica Europeana reprezintă o nouă abordare în cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeana şi vecinii săi, abordare ce o depăşeşte pe cea tradiţională bazată pe cooperare.

Această politică constituie un cadru de consolidare a relaţiilor de vecinătate şi vizează intensificarea cooperării cu statele vecine UE lărgite în vederea creării unei zone de prosperitate şi buna vecinătate a unui "cerc de prieteni" la frontierele Uniunii.