Tratatul de la Amsterdam

The European Council, reunited in Amsterdam, has adopted the conclusions of the Intergovernmental Conference, paving the way for a new Treaty.

Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în 1999, fixa patru obiective generale: să plaseze ocuparea forţei de muncă şi drepturile cetăţenilor în centrul atenţiei Uniunii Europene; să suprime ultimele obstacole pentru libera circulaţie a persoanelor şi să consolideze securitatea; să permită Europei să îşi consolideze poziţia pe plan mondial; să eficientizeze arhitectura instituţională a Uniunii în vederea viitoarei extinderi.

Un alt important tratat comunitar şi izvor primar de drept este Tratatul de la Amsterdam (tratat ce modifică Tratatul de la Maastricht şi, implicit, tratatele institutive ale Comunităţilor europene), intrat în vigoare în 1999.

În ceea ce priveşte contextul semnării sale, trebuie amintit că, la Torino, Conferinţa Interguvernamentală (CIG ’96) şi-a finalizat lucrările prin reuniunea Consiliului European de la Amsterdam, din iunie 1997. Rezultatele CIG au fost, însă, sub aşteptări. O serie de factori interni şi externi, precum: eşecul Uniunii Europene în războiul din fosta Iugoslavie, tensiunile monetare din ultimii ani din cadrul Uniunii Europene, acompaniate de stagnarea economică şi creşterea şomajului din majoritatea ţărilor membre , alegerile din Anglia şi Franţa care au adus la putere partide de stânga etc., n-au putut crea o ambianţă prielnică negocierilor pentru finalizarea tuturor problemelor care au stat în atenţia CIG.

Deşi nu toate problemele înscrise pe ordinea de zi a CIG şi-au găsit rezolvarea, reuniunea Consiliului European din iunie 1997 s-a finalizat cu adoptarea Tratatului de la Amsterdam care, prin prevederile sale, îşi propune să construiască o Europă mai apropiată de cetăţenii săi, mai prezentă pe plan internaţional şi capabilă să funcţioneze cu 20, 25 sau 27 de membri, după aderarea ţărilor asociate .
La această reuniune, cei „15” au eşuat în încercarea de a ajunge la un acord asupra reformei instituţiilor comunitare, problemă care a fost amânată.

Cei „15” au reuşit totuşi să se pună de acord cu privire la funcţionarea Uniunii Economice şi Monetare de la 1 ianuarie 1999, data la care intră în vigoare moneda unică - EURO. Compromisul în legătură cu această problemă s-a realizat prin ataşarea la pactul de stabilitate bugetară (monetară) a unui pachet de măsuri cu caracter social privind creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă.
Cele două rezoluţii independente adoptate la Amsterdam (una, în problemele monetare şi a doua, în domeniul social) au fost totuşi legate între ele printr-un preambul care subliniază că „politicile macroeconomice şi bugetare sănătoase merg mână în mână cu creşterea puternică şi durabilă a producţiei şi locurilor de muncă”.

Totodată, cei „15”, au căzut de acord că o problemă importantă care trebuie să stea în atenţia lor este şi reformarea politicilor comune (PAC, buget, fondurile, structurile ş.a.).
În contextul amintit, la 17 iunie 1997, şefii de stat sau de guvern ai Uniunii Europene au convenit asupra unui acord politic privind un nou tratat pentru Europa - Tratatul de la Amsterdam, ce avea drept obiectiv de a întări eficacitatea şi de a răspunde mai bine aşteptărilor cetăţenilor .

După semnarea oficială a textelor, noile dispoziţii au făcut obiectul unor dezbateri publice în fiecare ţară membră şi au fost supuse aprobării electorilor, fie prin referendum, fie prin decizie parlamentară.
Tratatul de la Amsterdam fixa patru mari obiective, ce aveau menirea de a consolida cei trei „mari piloni” pe care se bazează Uniunea :

- plasarea preocupărilor privind ocuparea şi drepturile cetăţenilor în „inima” Uniunii.
- suprimarea oricăror obstacole din calea liberei circulaţii şi întărirea securităţii;
- emiterea unui mesaj care să-i permită Europei să-şi facă mai bine auzită vocea în lume;
- creşterea eficacităţii arhitecturii instituţionale a Uniunii în vederea viitoarelor lărgiri.

Reafirmând responsabilitatea statelor membre în domeniul ocupării forţei de muncă, Tratatul de la Amsterdam pune în prim-plan necesitatea de a acţiona împreună, prin elaborarea unor orientări politice comune şi a unor linii directoare pentru fiecare ţară.

El conţine, alături de dispozitivul asupra Uniunii Economice şi Monetare, un capitol rezervat ocupării .

Fiecare Stat membru continuă să-şi conducă propria politică, dar aceasta trebuie să se înscrie într-o strategie europeană coordonată. Astfel, socialul este pus alături economiei.
Schimburile de experienţă, coordonarea politicilor la fiecare nivel, favorizarea dezbaterilor dintre partenerii sociali la scară europeană constituie acel „plus” care va permite ameliorarea durabilă a situaţiei ocupării forţei de munca.

În mod concret, la Amsterdam guvernele s-au angajat în ceea ce priveşte:

- corelarea politicilor privind ocuparea forţei de muncă cu politica economică a Comunităţii;
- promovarea unei mâini de lucru calificate şi capabile de adaptare, cât şi a pieţei muncii care să se adapteze rapid schimbărilor economice.

În acest scop a fost instituită o supraveghere multilaterală a politicilor naţionale şi un comitet al ocupării care asistă instituţiile abilitate în acest domeniu.